Blog

Impactul activităților fizice asupra stimei de sine

În ultimii ani se pune tot mai mult accent pe compoziţia corpului nostru, iar majoritatea persoanelor doresc să urmeze un model ideal de imagine a corpului uman. Stima de sine poate fi influenţată de imaginea transmisă de corpul nostru.

Activităţile fizice pot fi moduri prin care practicanţii să devină mai conştienţi de valoarea personală şi să îşi atingă potenţialul. Cei care practică sport au o percepţie pozitivă asupra felului cum arată şi cum se simt.

Oamenii de ştiinţă au arătat ca activităţile fizice deţin un rol important în consolidarea imaginii de sine, a unei imagini pozitive. Prin practicarea regulată a activităţilor fizice se dezvoltă unele obiceiuri bune, cum ar fi un program organizat, regim alimentar sănătos, iar această auto-disciplina poate fi menţinută pe tot parcursul vieţii.

Roşca (1996) susţine că „legea efectului” este importantă, mai exact, atunci când o legătură (dată de o acţiune într-o situaţie specifică) este însoţită sau urmată de o satisfacţie, ea se întăreşte; dimpotrivă, dacă este în relaţie legată de o stare de insatisfacţie - ea slăbeşte. Efectul de întărire, ca si modalitate de accelerare a comportamentelor dezirabile, este de mult în atenţia specialiştilor din activitatea fizică (Crăciun, 2009). Stima de sine reprezintă o evaluare pe care o facem despre noi înşine şi care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau de dispoziţie, personale sau colective). De exemplu, Rosenberg (1979) face distincţia dintre stima de sine ridicată (pozitivă) şi stima de sine scăzută (negativă).

Am dorit să aflăm dacă există o relaţie directă între practicarea activităţilor fizice şi stima de sine. Studiul a cuprins un eşantion de 88 de persoane, în totalitate de gen feminin,  care frecventează două săli de fitness din oraşul Oradea. Activităţile fizice au fost practicate de subiecţi de trei ori pe săptămână iar durata unei şedinţe de antrenament a fost de 50 minute.

Conform analizei statistice, diferențele au fost intens semnificative, între cele două momente de timp la toate loturile ceea ce înseamnă ca activitățile fizice au avut un impact ridicat asupra stimei de sine.

 

 

 

Impactul activităților fizice asupra stimei de sine